În 2015 un șofer din Zalău a fost amendat pentru că nu a avut asupra sa la controlul poliției dovada asigurării RCA. Conducătorul auto a contestat în instanță procesul-verbal de contravenție și a obținut anularea actului administrativ în 2016, iar în ianuarie 2017, instanța de apel a respins calea de atac formulată de inspectoratul de poliție.
Judecătoria Sălaj a decis că nu există nicio prevede care să-l oblige pe șofer să aibă asupra sa RCA-ului, nici în contextul Legii nr. 136/1995 (vechea lege privind RCA-urile).
În prezent, regimul RCA nu mai este însă guvernat de Legea nr. 136/1995, cea la care s-a raportat instanța de judecată, ci de OUG nr. 54/2016, iar polița de asigurare este acum înlocuită de contractul RCA. În ciuda acestor schimbări, concluzia la care a ajuns instanța în materia obligației conducătorului de a avea asupra sa dovada RCA rămâne în picioare chiar și în contextul noului regim al RCA, întrucât nici OUG nr. 54/2016 nu prevede nimic în legătură cu vreo obligație de acest fel, scrie avocatnet.ro